luni, 27 mai 2013
O – altfel de - femeie….
Ezit. Încerc să fiu meticuloasă ,să mă regăsesc.
Îmi caut cuvintele, aşez gândurile în sens logic.
Stop!asta e povestea mea…
Sunt femeie şi asta zice cât o suta.
În suflet,mereu ne considerăm mai diferite , cu o scânteie aparte...
Dar pentru tine,mă simt o altfel de femeie,mă înfiori…
De ce mi se taie respitaţia când mă gândesc la tine, de ce oare sunt atât de fericită?
Dumnezeule!
Tu eşti motivul zâmbetului de dimineaţă, tu eşti scopul , gândul cel mai intens şi bun, tu eşti orizontul , tu necunoscutul….
Când s-a ajuns atât de departe? Când ne-am apropiat atât ?
Vezi, de asta sunt altfel, tu evoci diferenţa din mine.
joi, 22 decembrie 2011
AutoEvaluare
Analizez.Întotdeauna am fost bună la asta.Poate mi-a fost pus un as în mânecă...sau cine ştie?
Sunt copleşită practic,am atâtea emoţii de ţinut în frâu ,încât adesea mă simt epuizată.Ştiu, pentru alţii e greu de înţeles, e ceva ce ma depăşeşte chiar şi pe mine,un "ego" prea puternic,o tânjire pentru evoluţie, o autodepaşire continuă, da, sufăr de toate astea. Şi dacă ar fi să mă caracterizez, m-aş numii un vânător.Un vânător precaut,atent, unul căruia îi place să stea în spatele cortinei; şi de ce aş sta în centrul atenţiei când eu am fost creată să analizez ,să cataloghez.să despic firul în patru,să critic,practic aş pierde bucuria de a vâna.
Stau la pândă, aproape că nici aerul nu îmi simte prezenţa,mă camuflez perfect şi sunt înzestrată cu multă răbdare.Pentru mine orice detaliu mic şi nesemnificativ contează,îmi place să fie totul perfect, chiar daca asta înseamnă să sacrific.
Îmi menţin calmul şi conştientizez că vânez o pradă suficient de mare încât să-mi acapareze atenţia.
M-am înarmat cu multă precauţie, imprevizibilul mereu m-a surprins.......cât despre perspicacitate...trebuie să acţionez rapid,corect, la momentul potrivit.Pretind de la mine mult,simt nevoia să ma dezvolt,să cunosc,să îmi doresc să fiu mai mult,să ma bucur de treptele pe care trebuie să le urc,dar peste asta, să fiu eu însămi,cu o gândire limpede, mereu cu picioarele pe pământ.
Sunt copleşită practic,am atâtea emoţii de ţinut în frâu ,încât adesea mă simt epuizată.Ştiu, pentru alţii e greu de înţeles, e ceva ce ma depăşeşte chiar şi pe mine,un "ego" prea puternic,o tânjire pentru evoluţie, o autodepaşire continuă, da, sufăr de toate astea. Şi dacă ar fi să mă caracterizez, m-aş numii un vânător.Un vânător precaut,atent, unul căruia îi place să stea în spatele cortinei; şi de ce aş sta în centrul atenţiei când eu am fost creată să analizez ,să cataloghez.să despic firul în patru,să critic,practic aş pierde bucuria de a vâna.
Stau la pândă, aproape că nici aerul nu îmi simte prezenţa,mă camuflez perfect şi sunt înzestrată cu multă răbdare.Pentru mine orice detaliu mic şi nesemnificativ contează,îmi place să fie totul perfect, chiar daca asta înseamnă să sacrific.
Îmi menţin calmul şi conştientizez că vânez o pradă suficient de mare încât să-mi acapareze atenţia.
M-am înarmat cu multă precauţie, imprevizibilul mereu m-a surprins.......cât despre perspicacitate...trebuie să acţionez rapid,corect, la momentul potrivit.Pretind de la mine mult,simt nevoia să ma dezvolt,să cunosc,să îmi doresc să fiu mai mult,să ma bucur de treptele pe care trebuie să le urc,dar peste asta, să fiu eu însămi,cu o gândire limpede, mereu cu picioarele pe pământ.
vineri, 11 februarie 2011
Deadline
De unde atâta
Ares , Poseidon , Hefaistos , Demetra , Hades ,parcă prea multe au scăpat din Cutia Pandorei....
Parcă suntem prea grăbiţi, prea indiferenţi , şi practic ne eclipsăm şi ultimul colţişor de fericire, fără să realizăm.
Adevărul este că omenirea a cam uitat de multe, ignoră lucrurile simple şi fără prea multă importanţă, acum e la modă să fi cât mai ipocrit, cu cât mai "artificial", cu atât mai bine.
Sincer, mi-e dor să văd un chip inocent şi să strâng de mână un prieten bun .
Tot ce rămâne, şi ne-a rămas de la "începuturi" , e Speranţa, la fel ca în mitologia greacă.
joi, 10 februarie 2011
Absurd.
Te caut.Printre perne,pături,aşternuturi.Caut un miros,te caut pe tine.
Te caut în Sud,hoinăresc în Vest,te-aş căuta şi-n obscuritate, şi-n negură...
Mă port pe căi năprasnice,şi mă găsesc într-o cafenea, jucându-mă cu gandul ,că inevitabilul este doar o utopie.
Respir adânc spiritul de Februarie, în speranţa unui indiciu.Razele de soare îmi dezmierdă chipul, şi nu mă opun, totuşi...amintirile noastre,toate, au fost o metamorfoză profundă.
Nu te mai caut.Acum te simt.
Te caut în Sud,hoinăresc în Vest,te-aş căuta şi-n obscuritate, şi-n negură...
Mă port pe căi năprasnice,şi mă găsesc într-o cafenea, jucându-mă cu gandul ,că inevitabilul este doar o utopie.
Respir adânc spiritul de Februarie, în speranţa unui indiciu.Razele de soare îmi dezmierdă chipul, şi nu mă opun, totuşi...amintirile noastre,toate, au fost o metamorfoză profundă.
Nu te mai caut.Acum te simt.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)